Vreau sa spun ceva din domeniul 'parenting'. Am citit citeva carti, am citit multe articole prin ziare si am parcurs nenumarate bloguri / postari pe Internet despre cum sa cresti un copil, despre cum sa fii un parinte bun, 'constient'. (Nimic nou pina acum, tema este in voga; foarte multa lume, cu precadere mame, este interesata sa se informeze, sa se 'auto-educe' intr-un domeniu pentru care nu exista o educatie formala). Stiu, asadar, relativ de multe chestii din teoria lui 'cum sa fii un parinte bun/ constient', iar viata de zi cu zi mi-a oferit de nenumarate ori ocazia sa aplic, respectiv sa validez/ invalidez diferite sfaturi si metode de parenting.
Totusi, desi consider ca sunt destul de bine informata si am si experienta practica in cresterea unui copil, constat ca este FOARTE GREU sa fiu consecventa cu propriile principii / metode. Este foarte greu. Foarte greu. Este extraordinar de greu. Parca as avea ceva in creier care tot da 'cu bita in balta', care isi 'da in petec', caruia ii place sa se 'balacareasca' in vechea prostie, in vechile tipare pe care le stie foarte bine ca nefiind ok. Parca isi bate joc de mine, de tot ce am citit, de tot ce am experimentat. Micul recidivist anti-parenting..
Azi, de exemplu. Stateam la masa cu ea, copilul meu, si o certam. Ca nu maninca asa cum ma asteptam eu sa manince. A vazut ea pe cineva care sa nu manince mincarea asta asa de buna? Am continuat cu remarci acide la chestiile ei comportamentale care ma deranjeaza (De ce face exact chestia asta? Ce copil mai face asa ca ea?) Si tot asa. O certam deci, o cicaleam, si, in acelasi timp, printre remarcile inutile care-mi ieseau pe gura, eram constienta ca nu fac bine ce fac, ca transmit exact mesajele pe care ar fi trebuit sa le evit. Mai rau, stiam si ce ar fi trebuit sa fac in loc. Ca se poate si ALTFEL. Stiam ca trebuia sa-mi infrinez impulsul de a fi acida/ rautacioasa/ certareata, sa-mi calmez tonul vocii, sa las sa treaca valul nemultumirii personale (declansat de altfel de oboseala accentuata si de frustrari adunate pe parcursul zilei). Stiam deja, din experienta, ca se poate face BINE in loc de RAU, cu un mic efort de vointa.
Dar, cu toate astea, nu am facut nimic. Debitam prostii si, in paralel, ma observam. Oscilam intre a-mi da citeva palme virtuale si intre sentimentul unei oarecare resemnari, de genul 'iar am dat-o-n bara, la naiba, ce sa-i faci, asa e omul, mai greseste'. Ce frumos din partea mea sa ma auto-consolez.
Ok, situatia descrisa nu a fost ceva iesit din comun, nu a fost o criza majora. A fost o bagatela, in cele din urma.
Insa, nu ar fi frumos si sanatos ca exact in aceste scenarii de zi cu zi sa aplic in mod automat metoda 'ALTFEL'? Metoda lui 'sa fac BINE' in loc de 'sa fac RAU'? Caci stiu ca asta e calea corecta, ca vreau cu adevarat sa fie asa.
De cite iteratii este nevoie ca sa implementez in minte controlul asupra primului impuls, asupra acelui 'ghiont' care ma arunca cu capul inainte si drept in zid?
De ce este asa de greu, oameni buni?
No comments:
Post a Comment