Pisica si un soricel cu botul lung si ascutit

De curind, pisica s-a reintors la simplitate, la o alimentatie naturala 100%, fara E-uri, conservanti si arome artificiale. A devenit raw-carnivora, adica. A inceput sa-si procure singura mincarea, direct din natura, si s-o consume fara nici o procesare termica. Proaspat prins, proaspat devorat. Uimitor, nu? Nici nu am inscris-o la un curs de nutritie si nici n-a citit vreunul din blogurile de alimentatie naturala/sanatoasa din lista mea de Favorites. Minunea s-a intimplat datorita instinctului de supravietuire. Adica, in momentul in carea foamea i-a bagat gheara in stomacel, s-a activat programul de vinatoare. Vinatoare de soricei si pasarele, cum scrie la carte. Meritul (indirect) apartine, bineinteles, tot stapinilor ei. Stapini care, citeva zile la rind, din diverse motive concrete, nu au reusit sa dea pe la magazin ca sa refaca stocurile de conserve, hranind pisica cu resturi de snitel (best case), spagheti, bucati de brinza, oua fierte, orez cu lapte, prajitura zebra si, citeodata, cu castraveti si masline (din salata, ca are ulei). In fine, cam ce aveam si noi la masa. Se pare ca nu a fost deloc multumita, asa ca a trecut la fapte ca sa rezolve problema.

Prima strategie, invatata de la 'parintii' ei (cei 'sapte ani de acasa' si i-a petrecut doara intr-o familie de oameni..) a constatat in a da vina pe celalalt, a aplica presiune, deci in a cauta solutia in exterior. Tradus in comportament pisicesc: mieunaturi semnificative, pline de repros, urmarit prin casa, lovit cu laba si alte chestii din astea. Ca doar-doar o intelege cineva si i-o rezolva problema. Evident, nu s-a intimplat nimic. Asa scrie si prin carti, pe net..
A doua strategie a fost cea 'adevarata', salvatoare: si-a asumat responsabilitatea totala asupra propriei existente si a actionat in consecinta. (Asta nu a invatat-o de la noi.) Concret, a taiat-o de acasa (oricum este libera tot timpul sa plece unde vrea) si s-a autoeducat, a experimentat, "try and error" probabil si tot asa. Cert e ca, la un moment dat, ne-am trezit cu 'daruri' pe linga casa: soricei, mai mici, mai mari, aproape vii sau cu anatomia interna la vedere, pasarele de toate felurile.
Adica sa vedem, sa intelegem ca poate si ea, ca s-a descurcat, ca e autonoma. Ne-a aratat ea noua.
Bineinteles, am laudat-o. Ne-a parut rau de soricei si pasarele. In natura insa, animalele se maninca unul pe altul, al mai tare pe al mai slab, cel mare pe cel mic, asta e legea lor.. ce poti schimba?

Vedeti poza de mai sus? Intre capul pisicii si genunchiul sting al copilului, la jumatatea distantei, este un soricel. Nu se vede prea bine ca e de culoarea pavajului, insa e acolo.
I-am facut si un close-up, ca sa imortalizez acest exemplar, deosebit. Never seen before - un soarece mic, cu botul lung si ascutit si cu dintii de jos exagerat de mari si iesiti oarecum in afara. Cred ca am vazut doar in desene animate asa ceva. Oare cum s-o fi chemind?!

Bravo, pisi! Deci se poate.

(Pisi incercind sa saboteze algoritmii de face recognition de pe diversele platforme de socializare.)