Saturday, 15 October 2016
Insula intelepciunii
Azi am realizat cit este de greu sa fii mereu intelept intr-un mediu ostil intelepciunii. Obosita sa fie permanent in alerta, respectiv supusa des incercarii, intelepciunea mea si-a permis azi o pauza. S-a dus in parc sa se plimbe, sa se relaxeze si sa manince o inghetata. Lasindu-ma vulnerabila, am luat-o direct in freza, si din pacate nu numai eu, ci si copilul meu, ceea ce a fost aiurea.
Mi-a venit atunci sa fug dupa intelepciunea mea in parc, s-o cert zdravan ca pe cineva care a facut o mare prostie, s-o arunc apoi pe spate ca pe un sac si sa plec cu ea pe insula lui Robinson Crusoe. Sa stau acolo cu ea pe umar, ca Robinson cu papagalul lui, si sa meditam amindoua la sensul existentei, sperind in acelasi timp sa nu ne manince canibalii.
Tuesday, 4 October 2016
Pisica si clopotelul
Acum citeva zile ne plimbam noi asa agale printr-un tirg (din seria popularelor Flohmarkt, pentru cine cunoaste..) si, mai in gluma, mai in serios, am achizitionat un obiect - un clopotel de alama. Ideea era sa-l folosim pentru a chema lumea la masa. Adica in loc de clasica strigatura (repetata) 'Hai la masa', sa ma apuc sa.. clopotesc. Ar mai fi fost desigur si varianta cu un gong (mai exotic, mai spectaculos) sau cu trianglu (dragut, dar poate nu asa de efectiv), insa obiectele astea din pacate nu erau in oferta tirgului din ziua respectiva.
Am achizitionat asadar un clopotel. Ne-am amuzat pe rind zdranganind din el. Ajunsi acasa, am constatat ca pisica was not amused. At all. Prima reactia a ei la zgomotul cel strident a fost de animal in alerta, cu urechile ciulite, ochii larg deschisi, pupilele dilatate, parul ridicat periuta de-a lungul coloanei. Culmea, nu a fugit, nu s-a ascuns, era doar intrigata/speriata de un potential pericol, pe care nu reusea sa-l inteleaga, sa-l identifice. Cred ca ar fi dat orice sa incetam.
Subscribe to:
Comments (Atom)
